Aceste două procese au fiecare propriile avantaje, dar pot funcționa bine împreună-evoluțiile viitoare pot duce la aplicații și mai eficiente. Placarea cu laser și sudarea cu laser sunt procese diferite, dar servesc unei nevoi similare: materialele de îmbinare. Fiecare are propriile caracteristici și beneficii și, în unele cazuri, profesioniștii le pot folosi simultan. Să ne uităm la ce este fiecare proces și ce oferă acesta. Ce este placarea laser? -Acoperirea cu laser, cunoscută și ca „depunere cu laser”, implică formarea unei legături metalurgice între un substrat metalic și o acoperire metalică folosind un material de umplutură. Materialul de umplutură ajunge de obicei sub formă de pulbere, panglică sau sârmă și este introdus coaxial sau lateral de căldura laserului. Prin utilizarea mai multor tipuri de pulbere și ajustarea vitezei de alimentare a fiecărei pulberi, este posibil să se creeze ansambluri depuse cu mai multe materiale, chiar și ansambluri cu gradienți de material.】
Placarea cu laser joacă un rol într-o gamă largă de sarcini industriale-inclusiv aplicarea acoperirilor de suprafață, fabricarea rapidă și repararea pieselor uzate. CO2, Nd:YAG (granat de ytriu-aluminiu dopat cu neodim{{3}) și laserele cu fibre sunt trei lasere utilizate în acest proces din mai multe motive:
1. Risc scăzut de separare și delaminare din cauza lipirii metalurgice.
2. Placarea cu laser acceptă o gamă largă de opțiuni de materiale, potrivite atât pentru substraturi, cât și pentru materialele depuse.
3. Această metodă are o porozitate limitată.
4. Placarea cu laser este, de asemenea, bine-potrivită pentru automatizare și integrare în operațiuni CNC și procese bazate-CAD.
Opțiunile de materiale depozitate includ metale feroase, cum ar fi oțel inoxidabil și oțel carbon, precum și aliaje pe bază de cobalt-și nichel- și aliaje de aluminiu, crom-nichel-fier și aliaje de titan. În comparație cu tehnicile tradiționale de placare și sudare, placarea cu laser oferă un ciclu termic de-viteză mare, permițând duritate mai mare și microstructuri mai fine-ambele proprietăți care contribuie la rezistența la coroziune. Placarea cu laser oferă, de asemenea, beneficiul unei zone limitate-afectate de căldură, care oferă numeroase avantaje: reduce cantitatea de traumatisme ale pieselor sau pieselor de prelucrat, scade probabilitatea de deformare și permite procesului să se desfășoare alături de alte zone-sensibile la căldură, inclusiv marginile și pereții adiacenți. Aceasta înseamnă că placarea cu laser poate adăuga armare structurală zonelor sensibile.
La fel ca placarea cu laser, sudarea cu laser produce, de asemenea, o mică zonă afectată de căldură{0}}și o deformare termică minimă. Alte avantaje includ productivitatea ridicată și operarea cu viteză mare-. Deoarece laserul oferă o sursă de căldură concentrată, îmbinarea dintre cele două materiale se topește și fuziona rapid, urmată de răcire imediată. Acest lucru face ca selecția materialelor să fie o decizie critică pentru producători, deoarece aceste materiale trebuie să poată rezista la răcirea rapidă fără a se crăpa. Placarea și sudarea merg mână în mână-sudarea cu laser și placarea cu laser diferă semnificativ în anumite privințe. Ambele unesc două materiale, dar placarea cu laser creează în esență o nouă suprafață prin acoperirea unui substrat cu un alt metal. Între timp, sudarea cu laser îmbină două piese de prelucrat. Cu toate acestea, în unele cazuri, cei doi pot lucra împreună. Un exemplu de combinare a celor două implică utilizarea tehnicilor metalurgice „exotice”. Unele clase de oțel austenitic și aliaje de nichel sunt „exotice” și ideale, deoarece pot rezista la coroziune în medii dure. Sudarea materialelor exotice care nu există în mod natural poate fi dificilă, dar utilizarea simultană a sudării și a placajului poate ajuta la obținerea celor mai bune din ambele lumi. Sudarea cu laser poate uni două materiale convenționale foarte apreciate pentru proprietățile lor structurale, în timp ce placarea cu laser poate depune strategic mai mult dintr-un material special valoros pentru proprietățile sale de suprafață la îmbinările critice sau zonele puternic uzate.
